14 ani de caritate, iar în 2019...

În 2019, noiembrie, când am decis să ne implicăm la un nivel mai mare, ajungea la noi cazul unui nou-născut, prematur, ce avea nevoie de ajutorul oamenilor de bine.

Sufletul ce abia a ajuns pe lume, și-a început viața cu multe provocări. Cea mai mare, fiind lupta pentru a supraviețui, pentru că sângera constant, iar medicii se chinuiau să coreleze testele și rezultatele ce se tot repetau, cu transfuzii de sânge în cel micuț și cu efortul contra-cronometru pentru a-i pune un diagnostic și a-i aplica tratamentul corespunzător.

Micuțul avea nevoie de foarte mult sânge în continuare și ceea ce urma să aflăm era la fel de cutremurător. Am aflat că nu avea aparținători pentru că era unul din cazurile de suflețele abandonate de părinți la naștere, lăsat din prima clipă pe lumea asta să lupte singur.

Am reacționat, ne-am mobilizat, iar alături de noi foarte mulți oameni cu sufletul mare. Dar am realizat rapid că sistemul este imperfect și că multe aspecte din procesul de recoltare și organizare, necesită o îmbunătățire. Foarte mulți oameni care doreau să doneze, se descurajau și nu mai ajungeau să îndeplinească acest act de bunătate.

Semnează petiția! Alătură-te voluntar!
Pentru a îmbunătăți sistemul trebuia să-l cunoaștem mai bine. Un program pentru sănătate cu 12 ediții de colectă mobilă!

Împreună cu soția, ce este medic, și cu fratele meu, am pus bazele unui program pentru sănătate, numit ”Sânge din Reghinul MEU”, care a reușit de la prima ediție să mobilizeze multe persoane, SUPER EROI cum îi numim noi. A venit și pandemia și restricțiile și ne chinuiam, ne luptam, insistam la Centrul Regional de Transfuzie, să vină să facem colecte mobile, pentru că avem oameni faini, care se implică și care sunt aproape de cei la nevoie. Știți că un donator ajută 3 alte suflete, prin sângele care-l oferă. Iar sângele este o componentă biologică ce nu poate fi obținută decât prin actul de bunăvoință a omului. Interesant cum Dumnezeu ne-a creat încât doar aproapele nostru ne poate ajuta în cazurile acestea.

Semnează petiția! Alătură-te voluntar!


Era nevoie de mai mult...


Ce a urmat?

Programul pentru sănătate "Sânge din Reghinul MEU" s-a derulat cu succes de-a lungul a trei ani și continuă și astăzi cu un obiectiv național! Soluția pe termen mediu și lung este reînființarea centrelor de donare sânge la nivelul spitalelor municipale și orășenești!

Semnează petiția!

9

ediții colecte mobile

34

luni (2019-2022)

759

SUPER EROI

1707

suflete atinse

 

Am început trei oameni dar am ajuns mulți...

Programul pentru sănătate "Sânge din Reghinul MEU", a depășit prima barieră locală, chiar în luna noiembrie 2022! Imediat după a 9-a ediție, când numărul record de SUPER EROI au impresionat multe persoane în poziția și funcția să facă ceva, fapt pentru care din Decembrie 2022, va începe o colaborare directă între Spitalul Municipal "Dr. Eugen Nicoară" - Reghin și Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Tg. Mureș, printr-o soluție pe termen scurt și mediu: colecte mobile lunare în Reghin! Dar mai este mult de muncă, până ce acest exemplu de bună practică, să poată fi legiferat, iar oamenii de bine să poată face binele în condiții potrivite.

Semnează petiția! Alătură-te voluntar!



Încă 200
de localități
se află în
aceeași situație!

Soluția este reînființarea centrelor de donare de sânge la nivelul spitalelor municipale și orășenești!

Semnează petiția! Alătură-te voluntar!
parallax background


Află
cum ne putem susține!


Împreună putem realiza multe, putem aduce schimbarea necesară în țară și putem fi cei care au pus bazele la mecanismul de salvare a vieților omenești!

Farcaș Mihai-Dan
Președinte
Phone: +40 0 756 11 55 61
contact@ourlifetime.org

Ai o întrebare sau curiziotate?
Scrie-ne acum!